Repere istorice
Satele comunei au fost atestate documentar în secolele XI – XVI, însă descoperirile arheologice din aceste zone, demonstrează existenţa aşezărilor omeneşti încă din epoca fierului. O astfel de aşezare neolitică şi din prima epocă a fierului a fost descoperită la 800 m, în partea N – NV de satul Naimon, în locul numit Balvanzos.
Satele comunei au fost atestate documentar în secolele XI – XVI, însă descoperirile arheologice din aceste zone, demonstrează existenţa aşezărilor omeneşti încă din epoca fierului. O astfel de aşezare neolitică şi din prima epocă a fierului a fost descoperită la 800 m, în partea N – NV de satul Naimon, în locul numit Balvanzos.
Satul Dobrin
Atestarea localităţii:
►1423 Debren
►1450 Debrend
►1557 Debro
►1733 Dobrin
►1854 Debren, Dobrin
►1900 Debren
►1930 Dobrin
Etimologia numelui:
Toponimul Dobrin, ţinând seama de alte atestări mai vechi decât 1423, trebuie corelat cu apelativul slav debrǐ (pădure, codru), temă care stă şi la baza toponimului Debreczen din Ungaria, care are acelaşi nume cu fostul Dobriţinaş, actualmente Dumbrava din Maramureş. Acesta apare atestat la 1584 Debreczen, 1598 Kis Debreczen etc. Dacă observăm şirul înregistrărilor documentare în atestarea Dobrinului schimbarea se petrece la 1733, când forma generală Dobrin devine stabilă până in zilele noastre. La această dată oiconimul amintit este pus în legătură cu apelativul slav dobrŭ «bun» (rus, dobryi – «bun», dobrota – «bunătate» etc), probabil în analogie cu alte toponime şi antroponime formate de la această temă foarte productivă şi cunoscută.
În ceea ce priveşte structura toponimului Dobrin din Sălaj, acesta conţine tema dobr- + formantul toponimic slav – in, cu sens genitival adică «a lui Dobre» În atestarea de la 1450 Debrend, a fost preluat în limba maghiară suprapunându-se peste forma slavă Debren formantul toponimic maghiar tot cu sens posesiv «-d «.
Celălalt toponim din judeţul Sălaj Dobrocina este format de la aceeaşi temă, adăugându-se sufixul slav « -oc- « .
Din radicalul dobr- s-au format numeroase antroponime româneşti ca: Dobra, Dobrel, Dobrin, Dobriş, Dobrinoiu, Dobriţoiu, Dobrotă, Dobroiu, Dobroţeanu, Dobrică, etc. Pe sol maghiar de la Debreczen s-au format numele de familie: Debreceni, Debreczeni, Debrenti şi altele. (Dic.Etim.Sălaj.,Prof.Dr. Gh. Chende Roman).
La 1387 Dobrinul aparţinea de Cetatea Aurită (loc. Cheud, com. Napradea) şi începând cu anul 1549 de Cetatea Chioarului (Kövár). Era în administarea Comitatului Solnocul de Mijloc şi se afla tocmai în locul de vamă. La 1423 este amintit ca fiind pe moşia familiei Jakcsilor. În 1472 a fost înregistrat pe Bélteki Drágfi Miklós şi fiii săi: Bertalan, Ferencz, György şi Péter.
În jurul anului 1475 în Dobrin apar ca plătitori de impozite Potencziána cu 5 forinţi, Drágfi cu 10 fr., Jakcsi Péter cu 3 fr., iar în 1543 iobagii lui Körösi Ferencz cu plata impozitului pentru 5 porţi, a lui Jakcsi Mihály pentru 2 porţi, a lui Körösi Miklós cu o poartă. S- au mai consemnat 3 primari (biró) , 2 libertini, un scutelnic, 9 săraci, două case noi şi două terenuri pustii. În 1549 Dobrinul a fost împărţit între Körösi Miklós, Dobai Lázár şi Körösi Ferencz, a căror iobagi au plătit după câte 3 porţi fiecare. Mai erau 2 primari, 14 săraci, 7 case noi. În 1570 iobagii lui Körösi János au plătit impozit pentru 6 porţi, a lui Dobai Benedek pentru 4 porţi. În 17 iunie 1477 din ordinul regelui Mátyás au fost înregistraţi pe moşia lui Jakcsi Péter din Coşei, Bönyei Tamás şi László.
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea se înregistrează mai multe donaţii şi moşteniri de terenuri, care urmau să aparţină de Cetatea Hododului, apoi s-a revenit şi s-au operat alte mişcări ale moşiilor, prezente fiind familiile Jacsi din Coşei, Körösi, Báthori György şi Anna, Körösi János din Şamşud, Székely Benedek şi Dobszai István (menţionăm că primarii erau persoane alese şi erau onorifice).
Documentele semnalează şi existenţa populaţiei româneşti în sat amintind pe la 1797 de contribuţia pentru „sarcinile de război”, între care preotul greco-catolic Pop Ionuţ şi cantorul său Deac Onuţ (vonul este forma provenită de la Onuţ, Ionuţ, Oniţ). Puţin mai târziu (1805) sunt înregistraţi şi nobilii incorporabili, neplătitori de impozite, dar împreună cu caii şi harnaşamentele necesare. A fost cazul lui Viski Daniel şi Dobai Farkas.
Greco catolicii şi-au ridicat în anul 1720 o biserică din lemn, exista însă şi o biserică reformată. „Maghiarii din Dobrin au fost nimiciţi pe vremea revoluţiei Rákóczi.” (Petri, III, 220). Şcoala confesională greco – catolică avea o sală de clasă şi s-a construit în 1898.
În 1715 au plătit impozite 6 gospodării de iobagi şi 4 de jeleri, din acestea 6 maghiare şi 4 româneşti. În 1720, 2 gospodării de nobili, 21 de iobagi, şi 4 jeleri; în total 27 de gospodării din care 16 maghiare şi 11 româneşti.
Numărul locuitorilor în 1715 a fost de 90 respectiv; 54 maghiari şi 36 români; în 1720 – 243 locuitori, din care 144 maghiari şi 99 români. În anii următori populaţia românească este în creştere şi datorită jertfelor celor din Dobrin în timpul revoluţiei. În anul 1733 au fost 21 de familii de români, iar în 1847 numărul locuitorilor este de 233, toţi greco – catolici, în 1890 numărul locuitorilor este de 503, din care 20 maghiari, 471 români şi 12 alte naţionalităţi. După religie existau 485 greco-catolici, 7 romano- catolici, iar reformaţi 10 şi 8 izraeliţi. Numărul caselor a fost de 114.