Satul Deleni
Atestarea localităţii:
►1700 Csora;
►1750 Szilagycsora;
►1760-1762 Nagymonujfalu;
►1804 Csora sive Nagymon – Ujfalu;
►1839 Tsova (Lenk), 1854 Nagy Mon Uj/alu, Cioara;,
►1964 Delenii;
►1966 Delenii.
În urmă cu peste trei secole purta numele de Cioara, un nume comun multor localităţi, care şi l-au schimbat cu timpul. O singură localitate din ţară a mai rămas cu acest nume, în judeţul Alba, Cioara de Sus.
Cioară este considerat un cuvânt expresiv, întrebuinţat cu multe sensuri în limba română, însă originea este incertă, necunoscută. Cercetătorii au remarcat numeroase asemănări; B.P.Haşdeu îl considera un cuvânt dac, după Lahovary 323 sensul esre rezultatul unei contaminări cu ţigănescul čor „sărman, nenorocit; ţigan“ (Graur 138; Juilland 162), apoi în diferitele regiuni ale Italiei cu mici diferenţe de sensuri au fost găsite formele de: sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă şi mică“ (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. (DAR; DER)
Cum în limba maghiară cuvântul cioară este tradus prin Varjǔ, documentele ce atestă satul redau cu grafia maghiară cuvântul românesc aşa cum l-au auzit; Csora. Determinantul Szilagy, situează localitatea în Sălaj pentru a le deosebi de multe altele, din Alba, Hunedoara, Cluj etc. După 60 de ani de la prima consemnare, documentele amintesc pentru Cioara cuvântul Nagymonujfalu, scris legat sau despărţit, faptul ne este confirmat de (Petri IV: 695). Se arată că Cioara este satul=falu; nou=uj infiinţat de-al Naimon-ului, atestat la 1214 villa Mon.(Dic.Etm.Sălaj; Prof. Dr. Gh. Chende Roman,p.140.
Aşezarea nou infiinţată mai la deal prin defrişarea pădurii reprezintă şi o separare a acelor familii care trebuiau să plece, desţelenind alte terenuri pentru a putea trăi. Martorii din 1804 confirmă că „ciorenii” s-au extins în hotarele Naimonului, locul Cioara împreună cu podgoria Bálvány, care a fost pădure. Acolo au inceput să-şi construiască casele, în jurul anului 1700, Petru Şanta şi Ionuţ Sabău. La mijlocul sec. al XVIII-lea localitatea avea doar câteva case.”(Petri) Este, aşadar, posibil ca locul unde s-au aşezat să fi purtat acest nume şi satul să fi preluat numele locului. Numele de mai târziu Deleni, caracterizează acest loc”mai la deal”, „mai sus spre pădure”.
Biserica de lemn greco-catolică a fost construită în 1720, registrele care o amintesc datează din 1824. Pentru ajutor de război, în 1797 au fost înscrişi preotul greco – catolic Popa David şi cantorul bisericii Zaharia Pop. În 1750 locuiau 122 de români greco – catolici. Aveau şi o şcoală confesională elementară cu o clasă, construită în 1899.
Numărul locuitorilor în 1847 era 272, în 1890 – 268, după limbă 24 maghiari, 243 români, alte 1, iar după religie – 1 romano- catolic şi 243 greco-catolici, 10 reformaţi şi 14 izraeliţi. Existau 60 de case. În 1895 erau 156 gospodării ce deţineau o suprafaţa de 770 holde cadastrale, dintre care 424 ha teren arabil, 118 pajişti, 79 păşuni, vie şi paragină – 56, de semănat – 1, grădină 31, păduri 2, neproductiv – 59 holde.
În anul 1900 averea activă a Delenilor se ridică la suma de 1420 Coroane şi plăteau statului un impozit de 1270 K. 62 f. (Petri,IV:697)
Între multe alte denumiri sunt cunoscute şi fântânile – La Piatră, la Bârne, la Fogadó.