SATUL VERVEGHIU

Satul Verveghiu

Atestarea localităţii:
► 1334 Veruolog;
► 1387 Werwewlg;
► 1446 Verveulgh;
► 1447 Wewelgh;
► 1449 Wywolg, Weerweerlgh;
► 1452 Veruelge, Vervlgh;
► 1532 Werwewlgh;
► 1549 Werweolgy:
► 1553 Verueolg;
► 1639 Vervolgi;
► 1797 Vervolgj;
► 1760-1762 Vervolgy;
► 1850 Virvelgy;
► 1854 Vervolgye, Virvelgia;
► 1900 Vervolgy;
► 1930 Verveghiu;
► 1966 Verveghiu.

Etimologia numelui:
Toponimul s-a format pe baza apelativelor maghiare ver „a lovi, a bate” şi völgy „vale”. Satul este aşezat pe o colină, la baza căreia curge o vale, ce se varsă în râul Sălaj. Probabil că iniţial, să fi avut sensul de „locul unde se bat apele” Se observă că în timp, datorită influenţelor extralingvistice, numele a suferit mai multe transformări, ajungând la forma aceasta din nevoia de simplificare a pronunţiei în limba maghiară, după care şi în româneşte Vervölgy s-a transcris Verveghiu.

Se spune că pârâul, Lehel a primit numele după acela al unui gornist  pe care îl chema  Lehel, şi care a dat semnalul de atac în locul acesta. In bătălia care s-a dat acolo, pe vale  a curs atâta sânge, încât apele s-au înroşit – valea luând numele de Vérvölgy (Verveghiu) – valea sângelui, însângerată – după evenimentele de atunci şi păstrate în conştiinţa localnicilor. Tot atunci s-a format şi localitatea Menyö (Mineu) menhely – adăpost pentru refugiaţi (Tunyogi József).

După Petri Mór originea numelui satului, pe baza tradiţiei populare este legată de evenimentele istorice: Sfântul Ştefan a trecut prin foc şi sabie pe aceia care se opuneau încreştinării. Forţa pentru eliminarea credinţelor păgâne s-a aplicat şi aici, trimiţând un conducător de oaste nemilos, care în luptă i-a tăiat pe păgâni, încât valea între Doba şi Sâncraiu a fost un râu de sânge, aici se află acum Verveghiu.

Contrar etimologiei populare, lingvistul Szabó T. Attila ne atrage atenţia că prepoziţia vér din numele satului n-are nimic comun cu vér=sanguis, ci forma modificată a cuvântului üvér=üver. Cu toată confuzia datorată neştiinţei oamenilor această interpretare a rămas cu acelaşi înţeles din cauza zguduitorului eveniment trăit de înaintaşii lor atunci, al încreştinării cu forţa din 1011.

În 1519 Verveghiu a fost împărţit între Kisdobai Antal, Nagydobai Illés Tamás şi Nagydobai György. În anul 1532, Ösi Sz. György a vândut moşiile Werwewlgh şi Szentkirály  cu 12 forinţi lui Szentkirályi Moldovai Antal. (Petri)
Celebra « presă urs » “Medvesajtó”,- presă uriaşă nu mai există. Ea a fost confecţionată din lemn în 1837; presa strugurii şi datorită greutăţii proprii nu mai trebuia apăsat sau învârtit, toţi strugurii puşi în presă ieşeau ca uscaţi. Pentru folosirea presei de obicei se plătea o găleată de must. Deşi  avea valoare muzeală, după colectivizare presa a fost tăiată şi arsă.

În anii 1715 şi 1720 aici nu  au fost recenzaţi locuitorii. În 1847  erau 541 locuitori., iar în 1890 din 580 de locuitori,  571  erau maghiari, şi 9  români. După religie era un  romano-catolic, 10 greco-catolici şi 530  reformaţi. Satul avea 136 de case.

În 1910 din 602 locuitori, – 509 erau maghiari, 2 români şi 10 alte etnii ;  reformaţi fiind 571, greco-catolici 14,  izraeliţi 14 şi romano- catolici doar 3. De la prima vedere se observă că numărul românilor declaraţi era 2, dar se ştie că maghiarii nu erau greco-catolici, deci cei 14 greco-catolici fuseseră maghiarizaţi.

Locuitorii Verveghiului erau mai demult celebri în confecţionarea butoaielor, la mare căutate în acea vreme, datorită împortantelor cantităţi de vin, ce se producea în multe localităţi din comitat.
În prima jumătate a sec. al XVI-lea, biserica reformată era de sine stătătoare.  Bethlen Gábor a donat dijma în favoarea bisericii. Această biserică veche din lemn a fost vândută la 1798 satului Deleni.

Biserica reformată de piatră de acum a fost construită conform înscrisului de pe tavan, din septembrie 1803, din banii donaţi bisericii de enoriasii din Verveghiu, pe vremea preotului T.T. Szokolyai Ádám. Clopotele au fost turnate în 1774 şi 1852. În prezent există numai un clopot, celălalt fiind rechiziţionat în timpul primului război mondial. Continuitatea existenţei preoţilor în sat începe la 1664 cu preotul: Madai István  şi până în prezent.

Şcoala confesională reformată cu o sală de clasă s-a construit în anul 1877. Conform înscrisului de pe tavanul bisericii a existat şcoală şi  în 1803, când preda Szatmári József, numit « magistru de şcoală ».(n.t.) Şcoala şi-a păstrat  caracterul  confesional, cu intreruperi, când în anul şcolar 1925- 1926 a început învăţământul şi în limba română, probabil, până în anul  1948. În şcoala construită în 1877, conform datelor din 1907-1908 au învăţat 69 de elevi, învăţător fiind Puskás József.  (Sz. M. 398).